Accident rutier produs în municipiul Târgu-Jiu
La data de 23 decembrie 2024, în jurul orei 20:00, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs în municipiul Tg-Jiu, cartier Ursați, în care au fost implicate două autovehicule.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane.
Trei persoane au suferit leziuni, dintre care una a rămas încarcerată. S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei, concomitent cu operațiunile de acordare a primului ajutor calificat pentru celelalte 2 persoane.
Toate cele 3 persoane au fost conștiente, cooperante și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Tg-Jiu.
Celelalte 4 persoane au fost evaluate medical la fața locului, dar au refuzat să fie
transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.